Eu nu sunt omul modei, nu urmăresc tendințele și nu fac fotoshooting-uri stilate. Eu nu citesc revistele de profil și idee nu am ce culori se poartă într-un an sau altul. Nu port pantaloni cu talia înaltă, pentru că aduc mai mult a snop de paie decât a om și da, încă încalț pantofi pe platformă, pentru că stiletto îmi omoară picioarele și dispoziția. Am 33 de ani, timp în care  am învățat că moda e totul, dar ea nu este pentru mine, eu am prea puțină fantezie pentru a ține cont de ea și recunosc uneori  îmi privesc reflexia în oglinda ascensorului și îi dau mamei dreptate când îmi zice Africa.

Mama a petrecut ani buni în Europa. Eu nu mă supăr când ea nu înțelege că e atât de simplu să faci parte din mulțime și e atât de complicat să te simți bine, colorată. Eu întotdeauna am fost așa. Chiar și atunci când purtam culoarea doar în suflet. De mică îmi imaginam că trăiesc într-o șatră îmbrăcată în fuste lungi înflorate, cu zeci de brățări la mâni și la picioare. Și chiar dacă bijuteriile au venit în viața mea mult mai târziu acum mă pot mândri cu o colecție impresionantă și multicoloră din cele mai diverse nimicuri adunate cu anii.

Anul trecut ne-am certat cu soțul  meu ca nebunii, pentru trandafirii de un roșu aprins pe care îi pun la gât când merg la “întâlniri oficiale”. Pentru că eu am 33 și încă mai cred că un dress-code  de oficiu e o nebunie inventată de snobi depresivi. Și poate nu pot să vă spun ce se poartă anul acesta, în schimb știu cum e să fii tu însuții, cum e să te trezești într-o dimineață frumoasă și sa-ți pui la gât cel mai colorat colier, pe o rochie de un verde crud și un pardesiu albastru. Și atunci cu toată Africa mamei în sufletul meu, toate șatrele din visurile copilăriei, pot să înfrunt privirile curioșilor care nu pot să asorteze, în viziunea mea, mai mult de o cămașă albă cu un sacou.

Ce înseamnă să fii stilat? Idee nu am,dar  cei care sunteți stilați și cunoașteți totul despre cod și modă, așa arată stilul? Dacă da, atunci dati-mi o armă și alegeți sau eu, sau ei.

16487659_1431708420234723_7115167408117912181_o

Dacă aceștia sunt cei care dau tonul modei atunci eu sunt fericită că nu fac parte din “gașcă”, căci fraților, acesta e sfârșitul lumii, și poate eu nu știu cum arată un Om normal, dar știu sigur că el nu arată așa. Dacă ei sunt demni să iasă pe podium și să ne spună cum tebuie să ne îmbrăcam, păi eu chiar sunt mândră că nu știu când are loc săptămâna modei la Paris. Aceste ieșiri,îmi vine greu să le zic tendințe, nu le pot cataloga nici ca haute couture, nici ca inovație, nici măcar ca un lucru ieșit din comun, și eu încă nu știu ce au fumat creatorii, dar sunt sigură că o revizie tehnică a creierului nu au făcut demult. Și poate eu mai port pantofi pe platformă și mă consideră cineva  deocheată, poate încă nu am învățat cum trebuie să mă îmbrac, dar eu îmi apăr individualitatea, în schimb icoanele modei încă nu am înțeles ce apără.

Va pup în suflet, în inimă și-n gând…..Fabricat Acasă!

Comentează