Nu sunt nici om, nici înger
Doar umbră spânzurată
Pe semn de exclamare,
Ce-atârnă sub pământ.
Nu am nici ieri nici mâine
Iar “azi” e blestemată,
De îndoieli bizare purtate-n colţ de gând
Nu simt nici bucurie,
Și nu știu cei durere.
Ce grea e libertatea
Când pot să mai gîndesc.
Din sute de iluzii păcătoase
Și semne de-ntrebare,
Sunt sigură că încă mai trăiesc!
Ce fac fantomenele
Cînd învârtesc pământul?
Au remuşcări, speranţe,
Sunt ca voi?
Eu n-am nici ieri nici mâine,
Mi-a rămas cuvîntul
Și-o libertate seacă, dusă la gunoi.
Comentează