Părea să-mi pese și să plâng,
Părea să-mi fie teamă
Din anotimp în anotimp
Părea că soarta-i dramă.
Părea că-nvăț să mă cunosc,
Părea că încă doare
Și ceea ce-am ucis demult
Părea că nu mai moare.
Părea că pot și știu ce vreau,
Părea că viața-i viață
Și în rupturi de amăgiri
Voi face nod pe ață.
Părea să-mi pese, dar nu plâng
Și nu-mi mai este teamă.
E mai ușor să treci prin foc
Și să renunți la dramă.
E mai ușor să te oprești
Să rupi în două ața
Oare de-ți PARE, tu trăiști?
Sau te trăiește viața?!
De-ai învățat să depășești,
Să nu mai simți durere
E tot ce poți? E tot ce-ai dat?
Sau știi că n-ai putere?
Ești tu un Om sau doar părea?
Că vezi pe Om în apă.
E fața ta? Dacă-i a ta
Parea să nu te-ncapă?!
Părea că vrei să te răzbuni
Pe tine pentru tine,
Parea că-i sâmbătă și luni,
Părea că nu mai vine!
Părea că-nvăț să știu ce vreau….