Eu sunt unul dintre supraviețuitorii care au doar  două vaccinuri, una pusă în maternitate, fără de care nu îți dădeau voie acasă și alta pusă pe la 15 ani, atunci când fără prea multe explicații și informații ne-au luat de la școală și ne-au vaccinat. La ai mei +30 eu nu știu cum trăiesc cei vaccinați, cît de protejați au fost de viruși și boli infecțioase,  în schimb eu, neimunizată mă simt perfect.

Acum nu pot pune mâna în foc și nici afirma cu certitudine, dar cred că mai mult de jumătate dintre colegii mei aveau exact atâtea vaccinuri câte le-am avut și eu. Mamele noastre la școală, înainte de adunările de părinți, discutau despre cât e de “interesantă” viață toamna la sat, câtă roadă le-au mai rămas pe câmp și  cât de mult se roagă să nu înghețe înainte de vreme. Acum îmi dau seamă,erau niște iresponsabile, care nici nu se gândeau la sănătatea noastră, care nu preconizau ce focare de boli se vor mai declanșa, și că cel mai probabil cu ajutorul facebook-ului vor veni epidemiile. Și epidemii au fost, pe rând ne-am îmbolnăvit de toate bolile copilăriei, atunci când medicii susțin că nu sunt atât de periculoase ca la maturitate, Rujeolă, Rubeola, Oreon, răceli de sezon și angine. Cu Oreonul a fost greu, chiar am stat izolată și era a naibii de plictisitor, cât privește răcelile, păi floare la ureche, ne adunam toată măhală și îi făceam vizite bolnavei, așa cum se cade în cazul prieteniilor adevărate, jucam dame, coloram și ne era absolut în cot că gazda tușea de rupea. Lipseam de la școală, doar dacă aveam febră, în rest NE RIDICAM IMUNITATEA. Nu ne-a arătat cu degetul nici un părinte când veneam la lecții  cu muci la nas și dacă tușeam de două ori, nu striga nimeni caraul prin curtea școlii, mai strașnic și dacă te-ar fi diagnosticat cu tifos. Am mâncat cu mâinile murdare, am alergat desculț, am învățat nouă ani de zile fără apă în școală (era doar la fântâna din curte și acolo beau toți cu o singură cană sau din găleată), ne-am julit genunchii, ne-am îmbolnăvit, ne-am tratat făcândi-ne  frecție cu Oțet și sirop din miere cu ridiche și nu am declanșat nici o epidemie de ciumă,  holera și nici tuberculoza.

La moment dacă vrei să-ți aprinzi paiei în cap, scrie pe net că nu ți-ai vaccinat copii și tot pe internet începe marele război, iar tu care ai făcut alegerea pentru copilul tău de al proteja de o doza în plus de microbi și o reacție adversă, devii Hitlerul numărul 1 pentru mamele care au ales să-și protejeze copilul punându-I o doză în plus de microbi. Aici nu se mai discută despre libera alegere, discriminare, democrație la urma urmei, motivul de a face vaccina sau nu….copilul tău nevaccinat devine un pericol  pentru cel vaccinat, “Păi dragă, mămicuță care ți-ai vaccinat copilul, de ce îți este frică de copilul meu,  doar al tău e protejat? Oare nu pentru asta l-ai vaccinat, ca să existe și să reziste fără urmări în fața marilor încercări ale vieții, de ce te expui că nu ți-ai dori ca cel cu imunitatea bună, obținută conform calendarului medical să învețe cu cel fără imunitate, care dintre copii e mai expus???? Poate ar trebui să facem școli doar pentru copii vaccinați, pe “plebei” îi izolăm să nu îi expună pe ceilalți, dar cum hotărâm cu cei  care au toate vaccinurile, dar nu au făcut nici una, acest copil e dușmanul sau prietenul tau, atâta timp cât moral nu gândești că ar putea fi un pericol.”

Săptămână aceasta altă știre a făcut spectacol pe facebook, cică Ministerul Sănătării cere Ministerului Educației să nu mai înmatriculeze copii nevaccinați. Mamele au ieșit la atac, cineva și-a făcut semnul crucii, altele s-au gândit la contraindicații, și din nou o mare parte a zis “ Iaca așa și vă trebuie, să vă învețe  minte”! Alo, țară, când vii cu așa declarații, trezes-te-te, spala-te pe față și dă-ți două palme!!! Poate și suntem noi proști,  proști dar totuși mulți, cum spunea Lăpușneanu. În constituția Republicii Moldova este  Articolul 35 DREPTUL LA ÎNVĂŢĂTURĂ (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, și nici o vaccină lipsă nu-ți poate leza acestă prioritate, ba mai mult decât atât arătați-mi vă rog în constituție un articol care permite discriminearea celor nevaccinați.

În concluzie, prea suntem noi instruite, prea mult citim și asculăm, prea mare exces de zel facem atunci când ne îngrijim copii, prea mult acool pentru dezinfecție utilizăm, prea multe șervețele umede, prea mare isterie când ne vedem copilul că bea din altă sticluță (și când imi amintesc că noi împărțeam și guma de mestecat),prea repede îi punem pe simple zgârieturi peroxid de hidrogen, prea repede administrăm medicamente, prea des îi considerăm obosiți, neajutorați și depresivi…după parerea mea asta tot e o cauză care declansează viroze, epidemii și focare, dar eu  nu vă arăt cu degetul, și nu vă acuz că sunteți o mama iresponsabilă, eu pur si simplu trăiesc în armonie cu mine și cu familia mea și îndrăznesc  să cred că am două fete sănătoase și fericite.

 

Comentează