Nu sunt nici om, nici înger

Doar umbră spânzurată

Pe semn de exclamare,

Ce-atârnă sub pământ.

Nu am nici ieri nici mâine

Iar “azi” e blestemată,

De îndoieli bizare purtate-n colţ de gând

 

Nu simt nici bucurie,

Și nu știu cei durere.

Ce grea e libertatea

Când pot să mai gîndesc.

Din sute de iluzii păcătoase

Și semne de-ntrebare,

Sunt sigură că încă mai trăiesc!

 

Ce fac fantomenele

Cînd învârtesc pământul?

Au remuşcări, speranţe,

Sunt ca voi?

Eu n-am nici ieri nici mâine,

Mi-a rămas cuvîntul

Și-o libertate seacă, dusă la gunoi.

Comentează