Părea să-mi pese și să plâng,

Părea să-mi fie teamă

Din anotimp în anotimp

Părea că soarta-i dramă.

 

Părea că-nvăț să mă cunosc,

Părea că încă doare

Și ceea ce-am ucis demult

Părea că nu mai moare.

 

Părea că pot și știu ce vreau,

Părea că viața-i viață

Și în rupturi de amăgiri

Voi face nod pe ață.

 

Părea să-mi pese, dar nu plâng

Și nu-mi mai este teamă.

E mai ușor să treci prin foc

Și să renunți la dramă.

 

E mai ușor să te oprești

Să rupi în două ața

Oare de-ți PARE, tu trăiști?

Sau te trăiește viața?!

 

De-ai învățat să depășești,

Să nu mai simți durere

E tot ce poți? E tot ce-ai dat?

Sau știi că n-ai putere?

 

Ești tu un Om sau doar părea?

Că vezi pe Om în apă.

E fața ta? Dacă-i a ta

Parea să nu te-ncapă?!

 

Părea că vrei să te răzbuni

Pe tine pentru tine,

Parea că-i sâmbătă și luni,

Părea că nu mai vine!

 

Părea că-nvăț să știu ce vreau….

 

Comentează