Mă opresc câteva secunde mă uit în stânga și apoi în dreapta, îmi apuc copilul strâns de mână, încercând sa-l poziționez paralel cu mine. La jumătate de stradă, îl apuc cu cealaltă mână și îi țin mânuța atât de strâns încât îmi amorțesc degetele. În trei minute cât durează procesul reușesc să fac câteva portrete psihologice: “el nu are de gând să oprească, de aceea e mai bine să cedez eu”,”acesta chiar dacă se oprește are toate șansele să ne înhațe pe capotă”,” celălalt nu ne va observa din cauza maxi taxi-ului” și tot așa până traversăm strada.

Eu știu trecerea de pietoni este dreptul meu prevăzut de lege, dar viața m-a învățat că atunci când stai întinsă pe asfalt e destul de complicat să-ți aperi drepturile iar uneori nici nu mai contează că le-ai avut.

De aproape 33 de ani sunt pieton și de mai bine de șapte ani, șofer, am încercat întotdeauna să mă comport corect și într-o  situație și în alta. Eu fac parte din categoria celor care nu se lasă  intimidați  atunci când sunt claxonați pe traseu pentru că conduc regulametar, dar nu așa cum vor ceilalți participanți în trafic, de aceea întodeauna încui ușile mașinii și am grijă ca degetul mijlociu să fie după necesitate,liber. Și totuși nu  toți șoferii sunt imbecili și nu toți pietonii sunt niște sfinți. De ceva timp  m-am prins la gândul că unii cetățeni ai Republicii Moldova o caută cu lumânarea.

Sunt ani întregi în care știrile încep cu noutățile din trafic, ani întregi când ne facem semnul crucii și îi jelim pe cei care își pierd viața pe șosea. Sunt ani întregi în care majoritatea dintre noi așa și nu au învățat nimic, pietonii își cunosc drepturile și nu acceptă obligațiile, conducăturii auto se tem de poliția rutieră și camerele de luat vederi și nicidecum pentru viața lor și a celor de lângă. Sunt ani întregi în care eu mă prind la gândul că noi știm cu ce se ocupă NASA, dar nu știm cum să ne comportam pe o trecere de pietoni, că nu e normal să ne oprim la mijlocul străzii și să ne cautăm telefonul în geantă, nu e normal să o rupem la fugă chiar dacă în fața noastră e zebră, nu e normal să traversăm noaptea mai ales când plouă, într-un loc neregulamentar. Nu e normal nici să facem din străzi obișnuite, pietonale (cum ar fi Tighina și Brâncuși). Nu e normal să ieșim pe contrasens când ni se pare că timpul trece în defavoarea noastră, să staționam în fața trecerii de pietoni, așa încât colegul din trafic să nu înțeleagă ce se întâmplă pe zebră, nu e normal să claxonăm, să înjurăm, să depășim, să vorbim la telefon, să tăiem calea, să ne grăbim … să ne grăbim de parcă acasă ne așteaptă doar moartea. Eu știu noi credem că legea de cele mai multe ori este de partea noastră, că suntem corecți și în principiu nu e nimic ieșit din comun… rutină, dar uneori rutina distruge iar dreptatea poate să se facă și în lipsa noastră, iar noi să nu ne bucurăm de ea niciodată….

 

Va pup în suflet, în inimă și-n gând….Fabricat Acasă

*foto, internet

 

Comentează