14455710_1468641769819936_2122186300_o

 

Am cântat într-o voce cu cei de la “3Sud-Est”, aveam vre-o 14 ani și în acel moment la acea vârstă Laurențiu Duță și Compania era un pic mai mult decât un întreg univers. În secolul unui singur telefon cu roată pe măhală și computere văzute doar în ’’Star Trek’’ aveam mare noroc de felicitările care se difuzau la un post local de televiziune iar  80 % dintre omagiati își doreau să audă de ziua lor exact ce îmi doream și eu, trei minute dintr-un concert filmat pe litoral, cu trei băieți îmbrăcați în alb și vre-o zece fete care își schimbau greutatea de pe un picior pe altul și dădeau din mâini, pe fundat. Știam fiecare icnet și răsuflare de pe durata întregii melodii, iar acum dacă m-ar lua talentul și inspiratia pe sus cred că aș repeta întocmai mișcarile cu care ei încununau refrenul.

Într-o toamnă vecina mea a făcut rost de o casetă audio, iar eu am reușit să-i fac o copie pe o colecție de-a Măriei Tanase pe care tata a cumparat-o din România, și în acel moment nu mai conta că tata avea să fie tare “fericit” cînd avea  să descopere combinația, cel mai important e că am avut o singură șansă să am propiul meu 3 Sud –Est, care cânta din propriile mele difuzoare. Eu ,chiar dacă nu recunoșteam nici în ruptul capului, eram moartă doar după o parte a casetei după care intra în joc o chestie a dracului de dezvoltată, puneam caseta pe un creion și o depanam de la început, dacă nu aveam creion la îndemână îmi stâlceam degetul mic, astfel “Amintirile” m-au invățat să descâlcesc cu atenție milimetrică pelicula și să o lipesc cu lipici pentru hîrtie atunci cînd ea se rupea.

Mama la început a prins valul, a ascultat discursurile mele despre talent, succes și veșnicie, despre cât de mândră eu sunt că trăim toți împreună sub același cer și că viața e atât de nedrepată o dată ce eu sunt în Corjeuți iar ei la București. După două zile de extaz muzical, ea mi-a declarat că nu mai are absolut nici o putere să-i asculte pe nebuni,  sau îi închid, sau îi închide ea pe viață iar eu să fiu atât de bună să pun pe fregvența România Actulități ca acolo dau și muzică bună și emisiuni interesante. Atunci mi-am dat seamă că părinții noștri nu înleleg absolut nimic, că Gică Petrescu, Stela Popescu sau formația “Noroc” sunt depășiți  deja de timp și de modă, că pe lângă ei trec adevăratele valori și simboluri și la un moment dat vor regreta, dar va fi prea târziu.

Astazi am fost la “Gașca Zurli” ne pregătim de aproape o lună, să punem mâina pe cei care ne-au construit o căsuță mică și au inventat Vraji Măturica. Sunt a doua oară la un concert care a dublat numărul de spectatori, cu o sală arfiplină de părinți adormiți și tot atâția copii mega încântați. Și absolut pe nimeni nu a deranjat faptul că actorii au cântat Playback, sau că în sală era destul de rece, astăzi câteva sute de micuți s-au întâlnit cu propiile legende, iar cei care le-au făcut chef prin difuzoare la zile de naștere sau pur și simplu în momentele de inspirație, astăzi au venit special pentru ei la Chișinău. Noi avem toată colecția de DVD-uri și CD-uri, cu cartea scrisă de Tanti Prezentatoarea, “Jocurile de jucat în trafic” și cercurile cu conuri care ne ajută să ne împlinim dorințele. Am stat zeci de minute la coadă după autografe și acasă de zeci de ori am chemat muzica, după care am făcut un reportaj pe telefonul mamei despre cea mai frumoasă zi petrecută împreună cu Gașca. În acest moment e atît de nesemnificativ faptul că Gică Petrescu a rămas o adevărată legendă, iar pentru mine Bregovic și ’’Noroc’’ au rămas clipa de respiro când mă încâlcesc în cifre, astăzi toată familia a fost Gașca Zurli și sunt sigură că peste câteva zile când vor include a suta oară DVD-ul am să le spun că nu mai pot, că sau îl închid ele sau îl închid eu pentru totdeauna, dar la moment am prins valul și am discutat despre talent, succes și veșnicie și cât de fericite sunt că nu e chiar atât de lung drumul de la Chișinău până la București iar Gașca Zurli e un pic mai mult decât întreg universul.

 

  1. Apopo eu deja pot dansa după: Unu, doi, unu, doi/ Gașca Zurli suntem noi….Mâine mi-au promis că mă învață să chem muzica iar poimâne sa-mi pun o dorință, lucrurile importante se fac pe rând ca să nu mă încurc mișcările magice.
Comentează