Întotdeauna am fost curioasă cum se mișcă bilele care pun în acțiune creierele oamenilor geniali, or eu întotdeauna când am încercat sa-mi depășesc condiția, dar nu am reușit, i-am admirat pe cei care nu doar au încercat,dar au putut să se autodepășească.

Duminică am fost la teatru, după o lungă perioadă de absență în care m-am delectat cu frumoase adormite,pitici și Gargone, duminică am avut “Invitație la vals” .

A fost piesa pe care mi-am dorit să o văd încă de când am auzit că se coace, în primul rând pentru că o cunosc pe Dana Ciobanu din toate producțiile locale în care s-a filmat și după “Ecouri” de Dumitru Grosei, multe săptămâni, “nebuna” genială îmi dăduse lumea peste cap. De aceea eram curioasă să o văd jucând pe viu…teatru, mai ales că un rol de film e total diferit de tot ce se petrece în scenă.

În al doilea rând, pentru că îmi era destul de complicat să-mi imaginez un rol și încă unul principal pentru știristul Iurie Gologan, mai ales că știrile chiar i se “potriveau”.

Pe Daniela Burlaca o știu de vreo șapte ani, sinceră, dezinvoltă, cu simțul umorului, pe atunci îmi făcuse cea mai bună prietenă să plângă așa încât noi și acum râdem în hohote. Dacă mie mi-ar fi reușit măcar a suta parte din tot ceea ce face ea aș fi zis că ne asemănăm. Eu i-am spus întotdeauna că e genială, că arde și că dă foc chiar și atunci când nu este în scenă iar ieri în sala arhiplină de teatru încercam să înțeleg ce mecanisme îi pune mintea în mișcare atunci când citește o carte și o face piesă de teatru, cum reușește pe o scenă atât de micuță, cu actori puțini, toți tineri, să facă o sală să muțească timp de trei ore.

Duminică  am fost la teatru, astazi stau cu cartea “Invitație la vals” pe masa, apropo cartea nu se mai gasește în librării, iar eu mă tem să o citesc, să nu mă decepționeze, să nu fie prea lipsita de culoare și sunet ca o replică a ceea ce s-a trăit și s-a murit ieri în scenă și între spectatori.

P.S.: Sunt foarte curioasă cum o mână de femeie de 40 de kg cu tot cu papuci se face ascultată la repetiții.

Eram sigură că înainte de spectacol, regizorul tremură după culise, are emoții pentru el și pentru toți cei care ies în scenă…nu e adevarat…Daniela a discutat degajată pe hol ca un simplu spectator.

Dacă soțul meu s-ar fi pupat atât de mult cu eroina principală (și încă una foarte frumoasă) , îl împușcam în numele artei J)))

De trei săptămâni de când fetele mele sunt învățăcele Genezei Art, îii spun Danielei să deschidă o clasă și pentru babe…eu aș merge cu plăcere.

Vă pup în suflet,în inimă și-n gând….Fabricat Acasă

 

*Poză preluată de pe net.

 

Comentează