Mă plimb ca o oarbă pe străzi interzise

La mijloc de viaţă- icoanele-mi plâng

Pe crucea din trestii, iluzii ucise

Ne-ngroapă apatic sub flăcări de vânt.

 

Ecoul ne-aduce sfârşit de cuvinte

Mai cred în minciunile care m-au frânt

Sunt doar o nebună şi viaţa mă minte,

Dar noi din minciuni am făcut jurământ.

 

N-am dureri treecătoare, plîng în taină ispite

Răstignită pe soară fără mine mă văd

În profiluri tăiate de idei mărginite

Simt emoţii barbare în care nu cred.

 

Ce e om? E durere, e credință pustie?

La un mijloc de viaţă sunt doar rob pe  pămînt

Ca o umbră absentă nu sunt moartă, nici vie

Doar iluzii ucise sub rafalii de vânt.

 

Vă pup în suflet, în inimă și-n gând…..Fabricat Acasă.

Comentează