Satul meu nu s-a remarcat niciodată prin biblioteci mari și colecții impunătoare de carte și totuși eu citesc de prin clasa a doua cu un mare avantaj față de unii colegi mai mici – mama m-a învățat mai întâi alfabetul chirilic, după care am trecut la cel latin. Eu am citit tot ce era pe rafturile bibliotecii din școală (cea din sat lucra o data în an și uneori făceam trei km poate o găsesc deschisă) și acum îmi amintesc mirosul de mucegai din încăperea de 10 metri patrați și mirosul pe cărți noi “Litera” care ajungeau foarte rar pe la noi.

Anume acest sentiment mă și motivează să intru în librării pentru că întotdeauna am cumpărat cărți adevărate, pe care pot să le răsfoiesc câteva minute înainte de a începe lectura și să inspir mirosul adunat dintr-o editură întreagă.

În viziunea mea sunt câteva genuri de cărți, cele de bulevard, eu le zic ieftine (s-au întîlnit, s-au despărțit, între timp au reușit să facă un copil, s-au urât, după care un pic de sex, mama unuia a fost împotrivă,  cineva a înviat  și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți) și sunt cărți cu impact, cu filosofie, cărți care lasă loc de interpretare și de gândire, cărți pe care le citești cu creionul în mînă și unele pagini trebuie trecute de două sau de trei ori dacă nu și mai mult… Astazi nu am sa scriu despre literatura de profil sau biografii nici despre cronici literare,ele cel puțin sunt mai puțin atractive pentru mine. Eu am sa scriu despre tot rahatul de doi banii care se vinde cu 200 lei (în cel mai bun caz) și care provoacă isterie mai ales pe facebook.

În ultimii ani cărțile scrise de cetățenii țării noastre au răsărit ca ciupercile după ploaie, și aici verbul a răsări, e cel mai indicat. Cum vi s-au părut “Cămașa lui” și “De vorbă cu Emma”?! Corect nicicum, pe ambele le-am citit timp de jumatate de oră, în librărie. Dacă aș cita-o pe mătușa Ileana aș zice “Sfântă Cruce, apără-mă și păzăștimî de tățâ nebunii”. Cel mai straniu că una dintre aceste cărți a a fost lansată cu drum de lauri și osanale, iar după alta a fost montată chiar și o piesă de teatru.

Cine a citit “Fluturi” ?, eu !!! nu era la librărie, am primit-o din România, căci leșina facebook-ul de atâtea sentimente profunde și cunoaștere de sine, de regăsirea supremă a femei în om și a omului în prieten,după ce am închis cel de-al doilea volum (pe al treilea nu dau banii), eu incă căutam, de ce? De ce au înebunit cititorii?! Știți câți “Fluturi” sunt lângă Gara de tren,corect, cât duce trenul, se vând cu 35 de lei cartea, alte nume și pițipoanca poate avea altă vârstă și să nu fie îndrăgostită de fratele vitreg,dar de tatăl adevărat, în rest același subiect siropos și aceleași iubiri interzise.

Eu astăzi am rămas crăcănată – mai sunt persoane care recomandă “50 de umbre ale lui Gray” , 700 lei – trei volume, din care puteai sa scrii 100 de foi si era ok, pentru o lectură dimineața în troleibus. Și iaca acum la miez de noapte mă frământă o întrebare, mămicile trecute de 30 ani (cititoarele țintă a cărții)o citesc cu plapuma peste  cap sub luminița de la telefonul mobil și surâd cu subânțelesuri?!…sau doar eu sunt atât de perversă încât nu înțeleg înalta învătătură a acestei cărți, stilul profund și incontestabil care ar merita bani.

Adulter” Coelho, o altă carte despre care mi s-a vorbit cu jumatate de gură, o colegă îmi spunea cât de uimită a rămas, dar să fiu atentă să nu vă vadă mama…Alo, tu te-ai uitat la mine?! Eu sunt puștoaica de 15 ani care citește Lolita, după ce părinții pleacă la culcare?! Adică doi copii nu o pot speria pe mama, “Adulterul” în schimb îi poate provoca stop cardiac. 180 de lei, am ales între ea și “Dans,dans,dans” de Haruki Murakami și acum regret achiziția, e una dintre puținile cărți abandonate la 50 de pagini și la care nu mă pot impune să mă întorc. Până și  “Manâncă, roagăte-te, iubește” de Gilbert a avut plăcuta ocazie să fie scoasă în capăt după cinci încercări, “Adulter” nu s-a învrednicit nici cu această atenție.

În ultimul timp noi am început să citim, mai ales nimicuri, și aceste cărți cu coperta frumoasă costă atât de mult. Și eu personal încă nu am înțeles prin ce îi impresionează pe unii.

La nouă ani am citit “Coliba unchiului Tom” și “Călărețul fără cap”, acum cei care au 9 citesc “Jurnalul unei puștoaice”/ “Jurnalul unui puști”, iar Sanda peste un an va alege dintre “Cum să mă placă băieții” și “Ce să fac dacă sunt frumoasă” Astăzi tot mai mult mă prind la gândul că și cărțile pentru copii la fel ca și cele pentru maturi sunt ticluite de cei care fac piață și în nici un caz de scriitori, sunt cărțile celor care știu ce să vândă, cum să vîndă și cu cât, iar aici conținutul nu mai contează.

Săptămâna trecută am mai lasat o carte, “Mă numesc Roșu” de Orhan Pamuk, în 2006 a luat premiul Nobel pentru literatură. După 100 de pagini mi-am dat seama  că subiectul trece pe lângă mine și am scris, am scris cred că în toate “grupurile de profil” de pe facebook, poate, poate a mai citit-o cineva, pentru a putea discuta, analiza, comenta, nimeni nu a răspuns. La moment cartea a rămas pe raft, e mai puternică decât mine, astăzi când toate textele sunt la un clic distanță, sau , în librăria de la colț, noi facem comentarii literare la “Fluturi” și ne uimim de talentul incontestabil și de înaltele valori spirituale a celor 50 de umbre. Și acum mai sigură ca niciodată cred  că moda nu e pentru mine, pentru că eu cumpăr cărți  care nu sunt la modă, în vacanța aceasta eu cu fetele mele vom citi “Balada celor cinci motanași” și “Amintiti din copilărie” iar mama așteaptă să termin cartea “Războiul nu are chip de femeie”, ea știe nu e generația mea, dar vrea să discute și eu sunt întotdeauna gata când e voba de o carte buna.

Va pup în inimă, în suflet și în gând…Fabricat Acasa.

 

Comentează